Divort rapid prin mediere

divorce mediation alternative 206x88 Divort rapid prin mediere

Divort rapid si ieftin prin mediere

Procesul de mediere reprezinta o modalitate sigura de a avea un divort rapid si mai putin costisitor. Deoarece procesul de mediere nu este cunoscut foarte bine in Romania, inca, majoritatea cuplurilor aleg Instanta Judecatoreasca, fara sa stie ca exista si alte modalitati de divort, carora le-am prezentat avantajele si dezavantajele in articolul “Unde putem divorta”. Le vom relua, pe scurt, si in acest articol.

In urma unor studii statistice, actiunile de divort inaintate in instanta in primele doisprezece luni de la oficierea casatoriei au o rata de aproximativ cincizeci de procente (~50%) din totalul de certificate de casatorie eliberate. Aceste studii au fost realizate pe baza certificatelor de casatorie eliberate si a deciziilor de divort in cursul anului 2009. Motivele ce au dus la cererea in casatorie precum si cele pe care se intemeiaza cererea de divort apartin cuplurilor.

Divort prin mediere

Privitor la procedura de divort, articolul 375 din noul cod civil intrat in vigoare la 1 octombrie 2011 stipuleaza urmatoarele: ,,Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort, potrivit legii”.

Chiar daca in noul cod civil nu se face referire la  mediere, in baza articolului 6 din Legea 192/2006 privind procesul de mediere si organizarea profesiei de mediator, atat ofiterul de stare civila cat si notarul pot indruma sotii doritori de a desface casatoria catre un cabinet de mediere.

Avantajele unui divort prin mediere

Avantajele ce decurg din alegerea unui divort prin mediere sunt de natura afectiva – nu mai sunt exacerbate trairile emotionale, mai ales cele negative, si asa greu puse la incercare de hotararea luata. Sunt si de natura financiara – costurile sunt mult diminuate comparativ cu o actiune in instanta. De asemeni, sunt si de natura temporara – timpul de solutionare este dictat de dorinta celor doua parti de solutionare a diferendului.

Alte aspecte benefice alegerii procesului de mediere sunt: neutralitatea acestuia fata de motivele ce au determinat luarea hotararii de separare, confidentialitatea sedintelor de mediere, deci lipsa unor urechi straine de cazul lor, precum si aspectul elegant al intregului demers de mediere.

Este important de stiut ca dupa ce un divort se perfecteaza prin mediere si se incheie acordul de mediere semnat de parti, conform legii 202/2010, acesta trebuie depus la instanta de judecata si anexat la actiunea de divort. Instanta va pronunta o hotarare de expedient, de care partile se vor putea prevala. Cu alte cuvinte, demersul pentru obtinerea hotararii de divort este mult simplificat si urgentat.

Spune-ne daca procesul de mediere ti se pare o alegere buna in cazul unui divort si povesteste-ne experienta ta prin comentarii la acest articol.

Total vizualizari : 861

Comentarii

  1. [...] scurt:- cuplul ajunge la un acord de mediere propriu cu ajutorul unei terte persoane, neutre – prin mediere sunt economisite resurse importante de timp, energie, bani si sentimente – resursele emotionale [...]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Go To Top