Mediere si judecata de pace

32 206x88 Mediere si judecata de pace

Mediere si judecata de pace

Participand la cursurile de la „Scoala de vara” am avut placuta surpriza sa constat ca printre invitati se regasesc persoane apartinand altei etnii decat cea romaneasca. Acestia apartineau vechii si noii „garzi” a etniei rromilor, si erau invitati in calitate de reprezentanti ai culturii si traditiilor acesteia.

Paralela dintre mediere si judecata de pace din traditia rroma ne-a fost explicatea, in aproximativ 2 ore, intr-un ambient relaxat, interactiv, plin de buna dispozitie si cu maxim interes din partea participantilor, de catre dnii. Florin Motoi si Mihai Neacsu.

Vorbitorii la Scoala de Vara despre mediere

Vorbitorii au fost reprezentati, asa cum am spus mai sus, de catre domnii Florin Motoi si Mihai Neacsu.  Dl. Florin Motoi, reprezentand „noua generatie” de rromi, presedintele Comitetului European al Rromilor Kisnitori, este un domn educat, cu bune maniere, respectuos si aplecat catre intelegerea tuturor aspectelor vietii sociale moderne. De asemeni, dl. Mihai Neacsu, reprezentand „vechea generatie” de rromi, director la Centrul Rromilor Amare Romentza, este un domn la fel de respectabil, cu bune maniere si adresare atenta, insa sustinator fervent al pastrarii traditiilor si originilor propriei etnii.

Judecata de pace ca mediere

Subiectul, destul de incitant, a fost „negociat” intre auditori si vorbitori ajungandu-se in final la concluzii de tip castig-castig. Faptul ca ne-au fost explicate cu amanunte originile, istoria, traditiile, cutumele si practicile etniei rrome, ne-a ajutat la o mai buna intelegere a ideei de „judecata de pace” si la ce se rezuma ea, de fapt.

Esenta este mai aproape de „judecata” decat de mediere. Se merge pe premisa initiala ca faptuitorul (acolo unde este cazul) trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa conform legilor in vigoare, dupa care, intorcandu-se in comunitatea lui, va fi supus unei alte „judecati

Judecata staborului sau judecata de pace

Si aici, aceasta judecata, este facuta in functie de greseala faptuita. Se cauta sa se scoata la iveala adevarul de catre „legiuitori”, dupa care cei vinovati  sunt pedepsiti dupa legile si regulile impuse de traditiile etniei rrome.

Moralitatea, buna cuviinta, cuvantul dat, respectul, supunerea, spiritualitatea, intrajutorarea, sunt lucruri la mare pret in aceste comunitati bazate pe traditie si obiceiuri.
Odata cu evolutia fiintei umane, tot la fel si acestia isi doresc sa sa integreze, sa fie acceptati asa cum sunt, sa nu le fie luat dreptul de a decide si sa nu fie indepartati de origini si traditii.

Care popor, natie, comunitate sau orice alta forma de organizare poate accepta sa fie asimilat pierzandu-si in negura timpurilor propria identitate?

Judecata sau mediere

Ideea fundamentala in judecata de pace este impacarea partilor. Insa nu se realizeaza pe aceleasi reguli ca in mediere. Sunt respectate doar cateva principii ale medierii: neutralitatea, impartialitatea, confidentialitatea plus moralitatea judecatorului. In rest, legiuitorii dau verdictul, asistentii lor cauta dovezile, sunt audiati martorii. Este o imbinare a celor doua concepte:  justitie si mediere.

Oprobiul, alungarea, stigmatizarea, plata sunt  forme de pedepse si fac din anumite persoane ale acestei etnii, aproape, niste renegati. Renegati de care se are grija, sunt tinuti sub observatie si controlati periodic pentru a nu reedita faptele.

Daca stau bine si ma gandesc, faptuitorii, in unele cazuri, sunt pedepsiti de doua ori: dupa legile sociale in vigoare si dupa legile comunitatii din care fac parte. Este bine?…Este rau?…..cine poate decide?….pana la urma nimeni nu detine adevarul absolut. Dumneavoastra ce credeti? Credeti ca rromii ar trebui sa renunte la Judecata staborului sau ca ar trebui sa lupte pentru mentinerea traditiilor proprii?

Total vizualizari : 402

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Go To Top